Radu Mihaiu

La 43 de ani, pot sa ma consider un om împlinit: sunt căsătorit cu o femeie minunată și am 2 fetițe pentru care vreau să schimb lumea. Vreau însă ca țara în care vor trăi fetele mele când vor fi mari să fie România, și mi-ar plăcea ca orașul în care vor vrea să trăiască să fie Bucureștiul.

Cred că schimbarea poate veni doar prin puterea exemplului și mi-am propus să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în politica românească. Sunt un om de acțiune, un om interesat de măsuri concrete, un om care pune preț pe fapte, pe integritate și pe schimbarea pe care acestea o pot aduce.

Conduc o firmă fondată în 2006 care dezvoltă aplicaţii digitale, cu mai mult de jumătate din cifra de afaceri din străinătate. Am dezvoltat aplicaţii care au influenţat viaţa oamenilor în cele mai diverse feluri: de la jocuri video pentru adolescenţi, aplicaţii mobile educative pentru preşcolari, aplicaţii de monitorizare a prezenţei la grădiniţă, magazine online cu zeci de mii de tranzacţii pe zi sau intraneturi de corporaţii.

Am fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor în guvernul tehnocrat, unde am fost responsabil de deblocarea dezvoltării unui sistem IT critic pentru absorbţia de fonduri europene. Am transparentizat în format de date deschise toate contractele de finanţare şi de achiziţii din fonduri europene, şi am lăsat un plan de execuţie care a permis desemnarea în 2017 a autorităţilor de management şi absorbţia banilor europeni.

Din 2017 am contribuit la fundamentarea poziţiilor USR în Parlament la legile cu componente de digitalizare şi debirocratizare. Am coordonat voluntarii şi analizele legislative ale Comisiei de Tăiat Hârtii 2, punând pe masa parlamentarilor USR proiecte de debirocratizare şi digitalizare.

Am contribuit din prima zi la campania Fără Penali în Funcţii Publice, adunând peste 4000 de semnături în cele 6 luni de zile.

Din septembrie 2018, sunt președintele filialei USR Sector 2, filială care (în alianță cu PLUS)  a fost printre primele din țară ca rezultate la cele 2 scrutinuri la care am participat de când sunt președinte: 40% la alegerile europarlamentare din mai 2019 și 24% la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.

Candidez din partea USR PLUS la primăria sectorului 2, o primărie care de prea mult timp se află sub conducerea oamenilor precum Neculai Onțanu (despre care Tribunalul București spune că a luat mită), Mihai Mugur Toader, omul care după ce a ieșit primar a dispărut complet și i-a lăsat pe alții să-și facă mendrele, Alin Drugău, condamnat penal definitiv sau Dan Cristian Popescu, omul devenit milionar dintr-o firmă de panotaj stradal căreia i-a acordat facilități când el era șeful serviciului de panotaj stradal din primărie.

Pentru prea mult timp Primăria Sectorului 2 a fost scena șmenurilor, combinațiilor, șpăgilor și șpăgarilor. Pentru prea  mult timp resursele sectorului au fost drenate spre interese private în loc să fie folosite în interesul cetățenilor. Pentru prea mult timp, sectorul 2 a rămas sectorul cel mai murdar, cu cel mai puțin spațiu verde, cu cea mai mare poluare și cel mai aglomerat trafic.

E timpul ca sectorul 2 să fie un sector dintr-o capitală a Uniunii Europene a secolului 21.
E timpul schimbării!

Citește programul lui aici.