Standardizarea este o activitate de interes general pentru care se urmărește furnizarea de documente referință elaborată prin consens de toate părțile interesate, referitoare la reguli, caracteristici, recomandări sau exemple de bune practici referitoare la produse, servicii, metode, procese sau organizații. Aceste standarde de fabricare a măștilor au fost elaborate la inițiativa AFNOR, în conformitate cu misiunea sa de interes general.
Dispozitivul „mască barieră” este destinat să completeze gesturile de barieră și regulile de distanțarea socială. Este destinat publicului larg și în special oricărei persoane sănătoase sau asimptomatice.
O masca barieră este destinată folosirii persoanelor sănătoase care nu prezintă simptome clinice de infectie virala și care nu au fost în contact cu persoane prezentand astfel de simptome.
Folosirea este limitata la o jumătate de zi și constituie o barieră de protecție improtriva unei eventuale penetrai virale in zona bucală și a nasului utilizatorului. De altfel, masca protejează împotriva contactului mainilor cu această zonă.
Folosirea mastii este indicată de exemplu, persoanei care părăsește domiciliul pentru a merge către locul de activitate profesională, pentru a efectua cumparaturi de prima necesitate în locurile autorizate.
IMPORTANT: Masca de barieră nu este supusă evaluării conformității de către organismele sau laboratoarele notificate. Proiectarea sa în conformitate cu regulile tehnicii, fabricarea să și controlul calității producției rămâne responsabilitatea producătorului.
IMPORTANT: Producătorul este autorizat să efectueze teste de verificare și validare în cadrul companiei sale sau în colaborare cu un laborator de testare care are mijloacele de testare adecvate.
Citește ghidul de fabricare a măștilor aici.
În plină pandemie de COVID-19 avem nevoie ca autoritățile din România să dea dovadă de transpa...
Alianța USR PLUS cere Guvernului PNL modificarea de urgență a Ordinului M...
Măsurile actuale sunt insuficiente și ineficiente. Ele generează cozi și aglomerări de p...
Senatorul USR Constanța, Dinu Nicoleta Ramona, cere deputaţilor din tot spectrul politic să vo...
Mulți români din diaspora își doresc, în mod firesc, să petreacă sărbătorile de Paști acasă cu...
Alianța USR PLUS vine în întâmpinarea managementului din spitale cu tradu...
Ca urmare a situației de o gravitate fără precedent în care se află în aceste momente județul ...
Alianța USR PLUS pune la dispoziția cadrelor medicale ghidul realizat de Centrul European de P...
În contextul carantinării unui număr ce poate depăşi 1500 de persoane pe raza unităților admin...
Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!