Ana-Maria Pavel

Mă numesc Ana-Maria Pavel, am 36 ani, m-am născut în Bucovina și candidez la Consiliul General al Primăriei București. Locuiesc în București din primul an de studenție, 2002. După 4 ani de facultate la Jurnalism, am ales drumul industriei farmaceutice în departamente precum marketing, comunicare și vânzări.

Mai târziu, am urmat studii postuniversitare pentru a-mi actualiza și dezvolta competentele.

Sunt perfecționistă și doresc ca lucrurile să se implementeze corect, până în cele mai mici detalii. Mă consider echilibrată, nu îmi plac extremele, ador naturalețea și detest tot ce ține de fals.

În anul 2018, Decembrie, m-am înscris în partidul PLUS deoarece aici mi-am regăsit valorile: respect, onestitate, colaborare, performanță, implicare, încredere.

De-a lungul anului 2019 m-am implicat 100% în ambele campanii electorale: Europarlamentare și Prezidențiale, unde am descoperit cetățeni ai Bucureștiului săturați de lipsa curățeniei, căldurii, infrastructurii, aerului curat al acestui oraș.

Din acel moment am știut că scopul meu e să dăruiesc acestor cetățeni bucurie, încredere și siguranță prin faptul că știu sa gospodăresc cu sens tot ce îmi este în atribuție și chiar mai mult.

Sper din tot sufletul că echipa noastră va realiza numai lucruri frumoase pentru cetățenii Bucureștiului.