Alianța USR PLUS: Ultimele decizii ale Guvernului irosesc sacrificiile de o lună ale cetățenilor și firmelor

Alianța USR PLUS cere Guvernului PNL modificarea de urgență a Ordinului Ministerului Sănătății 622/2020 care schimbă radical condițiile de carantină la domiciliu pentru românii care vin din țările unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului.

„În condițiile în care autoritățile responsabile cu gestionarea crizei COVID-19 deja au avertizat asupra pericolului atingerii vârfului epidemiei în România, în următoarele zile, în contextul numărului mare de români care este așteptat în țară pentru a sărbători Paștele, Ministerul Sănătății relaxează, în mod nejustificat, condițiile de carantină la domiciliu pentru cei care revin în țară din așa-numitele zone roșii, adică unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului. Aceste modificări sunt de neacceptat și riscă să irosească sacrificiile de o lună întreagă ale cetățenilor și firmelor”, transmite Alianța USR PLUS.

Concret, potrivit noilor modificări, românii care revin în țară din așa-numitele zone roșii nu vor mai fi plasați în carantină instituționalizată, ci vor putea sta în carantină la domiciliu, numai dacă spațiul permite carantina individuală sau în condiții de separare completă de restul locatarilor din același domiciliu.

Cum vor putea autoritățile să verifice concret respectarea acestei condiții?

Avem personal suficient pentru a dispune verificarea fiecărei adrese în parte?

Este suficientă o declaraţie pe proprie răspundere?

Ce se întâmplă în cazul nerespectării acestei condiții? Nu riscăm să îmbolnăvim și mai mulți oameni în condițiile în care ordinul permite carantinarea la domiciliu si pentru persoanele asimptomatice confirmate cu COVID-19?

La ce risc supunem membrii lor de familie în condițiile în care se vor carantina la același domiciliu? Iar statul român are posibilitatea de a verifica dacă acești oameni chiar stau în carantină, la domiciliu, timp de 14 zile?

Putem evita escaladarea numărului îmbolnăvirilor dacă Guvernul PNL va reveni asupra acestor modificări astăzi.

 

Alte stiri

Alianța USR PLUS cere autorităților transparență în comunicarea lipsurilor din spitale și farmacii

În plină pandemie de COVID-19 avem nevoie ca autoritățile din România să dea dovadă de transpa...

Vezi mai mult
Propunere alternativă: Alianta USR PLUS cere protejarea celor vârstnici cu măsuri dedicate

Măsurile actuale sunt insuficiente și ineficiente. Ele generează cozi și aglomerări de p...

Vezi mai mult
Ghid: Fabricarea în serie și confecționarea artizanală a măștilor

Standardizarea este o activitate de interes general pentru care se urmărește furnizarea de doc...

Vezi mai mult
De Paști rămânem acasă: Reguli utile în perioada Sărbătorilor Pascale

Mulți români din diaspora își doresc, în mod firesc, să petreacă sărbătorile de Paști acasă cu...

Vezi mai mult
Manual practic de înființare și administrare a unui centru de tratament SARI recomandat de OMS

Alianța USR PLUS vine în întâmpinarea managementului din spitale cu tradu...

Vezi mai mult
Celula de criză USR PLUS a solicitat Guvernului înființarea în regim de urgență a unui spital militar mobil în Suceava

Ca urmare a situației de o gravitate fără precedent în care se află în aceste momente județul ...

Vezi mai mult
Ghid privind purtarea și îndepărtarea echipamentului de protecție în mediul sanitar

Alianța USR PLUS pune la dispoziția cadrelor medicale ghidul realizat de Centrul European de P...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!